“Societate cu răspundere limitată este societatea comercială al cărei capital social este divizat în părţi sociale.
Membrii societăţii cu răspundere limitată nu poartă răspundere pentru obligaţiile acesteia. Ei suportă riscul pierderilor în limitele participaţiunii lor la capitalul social”.
Articolul 145 din Codul civil al Republicii Moldova (extras)
Totuşi am avansat. Indubitabil că am avansat! Nu ştiu cum stăm la capitolul dezvoltare economică, bunăstare şi nivel de educaţie, dar în ce priveşte „formele de gestionare a ţării” lucrurile s-au schimbat mult. Problema este că cei de ajung să gestionează ţara o fac ca pe o afacere personală, noi, ceilalţi, rămânând să asigurăm profiturile „managerilor” şi „proprietarilor”, dar oricum o anumită evoluţie se constată.
Să urmărim succesiunea etapelor principale – nu ne băgam departe în sihăstriile istoriei, că ne împotmolim, le luăm de aici, de aproape, de când ne-am trezit.
Începutul anilor 90, parafrazându-l pe clasicul luptei proletare – un fel de „capitalism de război”, toată ţara leit ca o cooperativă din anii НЭПului – curat «Рога и Копыта». Însă coopeerativă nu de producţie ci de consum, dar într-o formă absolut inedită – „Cooperativă de Expropriere a Rămăşiţelor fostei URSS”. Să-i spunem abreviat – Cooperativa „CER”. Deşi mai degrabă s-ar potrivi „IAU”, de la verbul „a lua” la persoana întâi timpul prezent. Într-adevar, cine nu „a luat” în anii 90! Numai proştii sau „luzerii”! Mottoul acestei stări foarte elocvent îl exprimă cuvintele: „Grabi nagrablenoie”! De ce? Pentru că pe neaşteptate s-a dovedit că Moldova este scoasă la mizat, şi dacă nu furi tu, o face vecinul – filosofia vandalului!
Aşa am „cooperat” vre-o zece anişori, „krâşa mentovskai” rivalizând cu „krâşa banditskaia”, iar restul făcând slalom printre ele şi piaţa centrală. Apoi, când plebea a obosit de-a binelea, iar „krâşele” s-au sedimentat cumva, răzmeriţa feudalo-capitalistă s-a rezolvat într-o formă mai „gestionabilă” a afacerii pre nume ţara Moldovei. Toate activităţile se adună sub un singur pavilion și Republica Moldova se transformă din cooperativa tip „IAU” într-o redutabilă Întreprindere Individuală sau Întreprindere de familie, cum doriţi. Priviți cum sună: „Întreprinderea Individuală „Republica Moldova ”, sau abreviat „ÎI RM”. Frumos, nu! Şi cel mai important - exact la ţanc.
Timp de opt ani afacerea (Republica Moldova) a gestionat-o un „businessman” abil, rapace, dur şi, bineînţeles, lipsit de meteahna scrupulelor. Or, nu poate un „intelehent” să ţina în pumn şi lumea oficială şi lumea interlopă – trebuie altă tevatură la maţe! Numai cât face „subordonarea” autorităţilor lumii criminale! Ca să devii „pahan” trebuie să pui la respect restul „avtoriteţilor”! „Am savurat” copios existenţa sub imperiul acestei „gospodării” (ÎI), am avut parte şi de „gruz” şi de „peregruz” (să mă ierte cititorul român, daca ajunge la acest text, dar nu ştiu cum să redau în română aceste concepte inedite). „Gruzul” era cumva latent, dar omniprezent, or managerul şi proprietarul „ÎI RM”, foarte bine a valorificat experienţa şi cunoştinţele partiinice.
Peregruzul îl simţeau acei care cumva uitau sub jurisdicţia cui se află, sau pur şi simplu „îşi luau din cap ” şi se relaxau – lux inadmisibil. Imprevizibilitatea pedepsei, (sic!) la care singur trebuia sa-i găseşti explicație, atârna de asupra oricărui funcţinar public, nemaivordind despre businessurile, care erau expuse tutor ambiţiilor şi huiurilor pahanului. Se scula „stăpânul” dimineaţă mahmur şi, banzai! – sarea un cap. Nu numaidecât unul care are treabă cu beleaua care s-a întâmplat şi nu numaidecât trebuia să fie o belea oarecare. În schimb, ce rezultate! Toţi erau în „tonus” şi nimeni nu rupea mai mult din bucăţica care-i permitea patronul.
Acesta, însă, înţelegea foarte bine că lucrătorii trebuie „hrăniţi” şi le lăsa câte ceva de la masa boierească. Judecătorilor, de-o vorbă, le permitea „să gestioneze” micile lor tranzacţii, dar respectând condiţia să intuiască prompt unde este „interesul stăpânului”. În ultimii ani acest interes nici vociferat nu trebuia – doar nu eşti prost, dacă ai ajuns la aşa funcţie, trebuie să înţelegi ce se cere! La ceilalţi funcţionari le dădea voie să se alimenteze de pe „păşunea publică”, dar aşa „low profile” şi cu dare de seamă şi taxare în „obsceakul” întreprinderii.
Ei bine, lucrurile au mers mai departe şi la un moment dat, premisele s-au copt pentru ca „afacerea” să suporte o nouă reorganizare. Din tumultul intereselor rivalizante s-au coagulat câteva centre de influenţă care au zis – atât! (sau „haroş”, dacă în rusă), mai vrem şi noi să gestionăm afacerea! Dar pentru că nimeni nu a fost destul de tare să o facă de unul singur, s-au asociat. Exact aşa cum prevede legea – „asociaţi într-o societate comercială”. Dar, pentru că nimeni dintre asociaţi nu vrea „să tragă” pentru altul, dar mite pentru „angajaţii” ce deservesc întreprinderea (adică noi, plebea) s-a convenit tacit, dar concludent, că societatea este cu răspunderea limitată. Cu alte cuvinte, rişti atât cât investeşti. Ai fost prost şi nu ai ştiut cum „să te învârţi” – problema ta, iar nouă ni-i mai bine, cu o gură mai puţin. Finalmente, după mai multe regleri de conturi, afacerea ş-a consolidat sub un nou generic – Societatea comercială „Republica Moldova” SRL sau pe scurt SRL „RM”
Aceasta rearanjare organizatorico-juridică nu a fost simplă. Proprietarul şi adiministratorul „întreprinderii individuale” nu este „de lasat în gară”. El nu a predat toate bunurile, ştampila şi cheile de la safeu aşa cum se cuvine în cadrul unei proceduri de reorganizare. O parte din active şi o parte din „salariaţi” au rămas cu el. Acum însă nu mai este „Întreprinderea Individuală Republica Moldova” – avem alt titlu. Deja se numeşte simplu, dar elocvent „Întreprinzător individual”. Deşi simplu, dar comod – proceduri contabile sumare, scutit de impozite, etc.. Cel mai important, responsabilitate de loc – nu ai dreptul la „marca comercială” „Republica Moldova”, nu ai răspundere, nici măcar limitată. Însă poţi să faci uz de ea, pe unde legal pe unde ilegal, oricum aceasta sporeşte profiturile.
Dar, ce-i cu SRL-ul nostru? Problemă! Asociaţii sunt în conflict, nimeni nu are o cotă majoritară, respectiv, nimeni nu poate exercita controlul. Ei se ceartă şi îi atrag pe „salariaţi” în bucluc. Fiecare din asociaţi speculează cu angajaţii SRL-ului şi încearcă să-i momească cu ceva – să fii cu mine, că numai aici ţi-a fi bine! Salariaţii se dau duşi de nas, oricum altă antrepriză nu-i, sau migrează „în ţările calde” să caute alţi patroni.
E un pas înainte? Poate. Mai bine ar fi fost ca RMul să funcţioneze ca o Societate pe acţiuni de tip deschis, încă şi mai bine ca o societatea în nume colectiv, sau măcar o societate în comandită. Dar încă e devreme. Trebuie să mai treacă timp, nu ne-am copt ca să înţelegem cum să o facem.
Iar până una alta deservim SRL-ul? Sau e mai bine argat la patron?